Dimitrie Cantemir,,Proiect de grup"(Limba și literatura română)

                             Dimitrie Cantemir
            ,,Un prinț al umanismului''
Motto:
,,Umaniștii apuseni mărturiseau că-și datorează știința faptului că s-au suit pe umerii uriași ai clasicilor critici.
       Cantemir este un asemenea critic''
   Dimitrie Cantemir născut la 26 octombrie 1673 a decedat la 21 august 1723,domn al Moldovei.
   Cunoștințele enciclopedice pe care le-a deținut au fost studii de limba și literatura greacă,retorică,logică,filozofică și teologie ortodoxă,studii pe care le-a făcut în țară.În 1688 urmează cursurile  Academiei grecești  de pe lîngă Patriarhia din Constantinopol.
   La 10 decembrie 1730,la vîrsta de 33 de ani ajunge domn al Moldovei ca un credincios al Imperiului Otoman.
   Marea majoritate a operelor sale se bazează pe o vastă documentație folosind izvoare străine în limbile:germană,franceză,rusă,polonă,turcă,etc.
   Modalitatea esențială folosită de autor este alegoria,astfel o folosește ca un scop defensiv pentru a putea vorbi liber despre evenimentele contemporane.De exemplu în cultura ieroglifică putem liber observa acest lucru în romanul,,Istoria ieroglifică,,unde Cantemir ne vorbește liber despre moldoveni,despre folclorul românesc,despre jocurile populare,mituri și legende,observăm același lucru chiar și în cultura filozofică evedențiind în operele,,Logica,,Metafizica,,Imaginea științei sacre,Despre conștiință,etc..,,disputele medievale despre timp,suflet,natură sau conștiință.
   El cultivă un epic enciclopedic de natură digresivă:întîlnim digresiuni epistolare,oratorice,de exemplu:,, descrierea Nilului sau descrierea curții Otomane,,.
   Viața i-a oferit lui Dimitrie Cantemir o experiență care îi tensiona relațiile cu fratele său Antihon Cantemir.Următorii ani s-au dovedit a fi mai liniștiți pentru Cantimeriști,iar pe de o parte Dimitrie Cantemir a reușit  să-și îmbunătățească relațiile de prietenie cu Constantin Brîncoveanu,obținînd chiar în schimbul averilor confiscate de soțiile sale o pensie anuală din partea Voievodatului Muntean.
   Dimitrie Cantemir erudit de faima europeană,voievod moldovean,berlinez,academician,prinț rus,cronicar român,cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea.
   Cantemir se prezintă ca o imagine superioară a erudiției,dar înainte de a fi erudit,e un om de acțiune influențat de umanismul renașterii.
   

Clasificarea reflexelor(Biologie)

                                  Refexele
                                   
                                     Clasificarea reflexelor

Necondiționate	Condiționate
Reflexele alimentare(mesticația,salivația,degustiția,reflexul suptului,instinctul matern)	Extero-ceptive(impulsul vine din mediul extern)de exemplu :căutarea hranei
Reflexele de apărare(schipitul ochiului,strănutul,tusea)	Intero-ceptive(impulsul vine din mediu intern)
Reflex de orientare	Proprio-ceptive –formează deprinderi de vorbire și de mers
Reflexele sexuale(căutarea partenerului sexual,împerecherea)

                                            Deosebiri

Necondiționate	Condiționate
Perioada de latentă este mai lungă	Perioada de latentă scurtă
Se învață prin repetare	Se moștenesc
Se pot uita în timp	Este specific speciei
Sunt individuale	Este constant toată viața
Sunt conștiente	Sunt inconștiente
Sunt voluntare	Sunt involuntare
Se formează pe baza unui reflex necondiționat	Se închide la nivelul inferior al sistemului nervos
Se închide la nivelul scoarței cerebarale

Reflexe necondiționate sau înnăscute acestea apar sau imediat la naștere sau în cursul dezvoltării organismului după naștere până la maturitate, acestea sunt tipice fiecărei specii, care la stimuli asemănători declanșează automat reflexul, a cărui viteză și intensitate variază după individ.
Reflexe condiționate sau coordonate sunt reflexe care se formează prin învățarea lor în cursul vieții fiind numite și reflexe dobândite '.
Procesul de învățare poate apare și în cazul
reflexelor viscerale (sistemul nervos vegetativ) cu studiul lor s-a ocupat în mod deosebit fiziologul rus Ivan Pavlov (1849 - 1936) a devenit renumită experiența lui cu câinele care salivează fără să primească hrană, numai la auzul clopoțelului, după formarea reflexului condiționat, pe care câinele l-a asociat în timpul experienței cu administrarea hranei.

Varianta personalizata ar fi de exemplu la reflex neconditionat: eu cand aud cum curge apa si mi-e frig trebuie sa ies la baie.
Reflex conditionat este de exemplu, cand vad aici o intrebare, vreau sa raspund imediat la ea prima...Reflexele conditionate ( polisinaptice) sunt acele reflexe care reprezinta raspunsuri care implica mai multi factori; se invata prin repetare ( deci se pot uita in timp), sunt individuale, sunt constiente si voluntare. Exemplu: scrisul, mersul, vorbitul, cititul.

Reflexele neconditionate ( monosinaptice) sunt acele raspunsuri simple, scurte si mereu aceleasi; se mostenesc, este specific speciei, este constant toata viata, sunt inconstiente si involunare. Exemplu: reflex rotulian, reflex termic ( atunci cand atingi suprafete incinse tinzi sa retragi rapid mana), reflex ahilean ( se stimulueaza tendonul lui Ahile; similar celui rotulian).Altfel spus reflexele condiţionate sunt cele pe care le capeţi pe parcursul vieţii, individual, îţi dai seama cînd le faci, o faci voluntar. Pe când cele necondiţionate sunt cele pe care le ai de la naştere, care nu s'au format treptat, dar care sunt inconştiente şi involuntare.

Gazul ideal. Teoria cinetico-moleculară(Fizică)

Gazul ideal.Teoria cinetico-moleculara

TEORIA CINETICO-MOLECULARA

Teoria cinetico-moleculara
-stabileste relatii intre marimile fizice ce caracterizeaza sistemele
termodinamice la nivel macroscopic si valorile medii ale marimilor fizice
caracteristice entitatilor elementare (atomi, molecule);
-explica proprietatile sistemelor termodinamice in ansamblu in functie
de proprietatile entitatilor elementare constituente si de interactiunile
acestora unele cu altele si cu mediul;
-foloseste legile satistice si calculul probabilitatilor.

GAZE IDEALE
Gazul ideal
-este un model folosit in studiul gazului real, neglijand unele proprietati
ale acestuia si descriind cu o buna aproximatie comportarea acestuia
in anumite conditii;
-are urmatoarele caracteristici:
C1. este format dintr-un numar foarte mare de particule identice;
C2. dimensiunile particulelor sunt mult mai mici decât distanţa dintre
ele, încât pot fi considerate puncte materiale;
C3. particulele se afla într-o continua miscare haotica, de agitatie

termica, conform legilor mecanicii clasice;
C4. fortele intermoleculare sunt neglijabile, iar între doua ciocniri
consecutive, moleculele au miscari rectilinii;
C5. ciocnirile particulelor între ele si cu peretii vasului sunt perfect
elastice (fara pierderi de energie, particulele au numai energie
cinetica);
Gazul ideal, aflat într-un vas, este un sistem termodinamic
caracterizat de un ansamblu de marimi fizice, care ii determina
complet starea, având denumirea de parametri de stare.
Pentru gazul ideal parametrii de stare utilizati sunt : presiunea p;
volumul V; temperatura T si numarul de moli ν.
Relatia dintre parametrii de stare este numita ecuatie de stare
f(p,V,T,ν)=0
Presiunea exercitata de gaz asupra peretilor incintei, vasului, este
determinata de interactiunile particulelor cu peretii si este functie
de valorile vitezelor particulelor, care sunt cuprinse într-un domeniu
relativ restrâns în jurul unei valori medii. Calculele bazate pe legile
statistice arata ca cea mai mare parte din molecule au o viteza cu
valoarea apropiata de vp, denumita viteza cea mai probabila.
Presiunea este:
p = ( n m0 v 2 ) / 3
sau
p = (3/ 2) ( n w )
relatiile reprezinta formula fundamentala a teoriei cinetico-moleculare,
care exprima legatura dintre parametrii microscopici (viteza, energia
cinetica, masa partculelor) si parametrul macroscopic – presiune.

Interpretarea temperaturii
Se stie ca sistemele termodinamice afate in echilibru termic aceeasi
temperatura.
La nivel microscopic transferul de energie se realizeaza prin ciocnirile
particulelor, care au energii diferite, ducând în final la egalizarea
energiilor si deci la echilibru termic.
Boltzman a ajuns la concluzia ca daca echilibrul termic este
caracterizat fie de temperaturi fie de energiile cinetice, atunci între
temperatura T si energia cinetica w exista relatia

w = (3/2) kT

unde k=1,38.10 -23 J/K
este numita constanta lui Boltzmann.
Din relatia lui Boltzmann rezulta ca temperatura T este un parametru
de
stare al gazului, care are caracter statistic, deoarece este o masura a
energiei cinetice medii a particulelor.
Astfel, presiunea unui gaz se poate scrie:
p=nkT

Viteza termică
Pe baza relatiei lui Boltzman si a energiei cinetice medii moleculare,
rezulta :
m0 v2 / 2 = ( 3/2) k T

unde R=k NA reprezinta constanta gazului perfect, cu valoarea:
R=8310J/kmol K
Astfel, se poate defini viteza termica a gazului perfect ca având
expresia:
v2 = 3 R T / µ

T

Ecuaţia de stare termică
Ecuatia de stare termica este o relatie între parametrii p, V, T si ν ai
unui
gaz perfect aflat în echilibru, si se obtine din formula fundamentala a
teoriei cinetico-moleculare si ecuatia lui Boltzmann,
p=k n T
dar
n=N/V
rezulta:
p = k ν NA T / V

având în vedere ca: R=k NA
rezulta: p V= ν R T
de unde se obtine p V = m R T/ µ

denumita ecuatia de stare termica sau ecuatia Clapeyron-Mendeleev

Adam Smith (Istorie)

Adam Smith
Adam Smith (botezat pe 5 iunie S.N. 16 iunie 1723 – în Kirkcaldy d. 17 iulie 1790) a fost un economist, om politic și filozof scoțian. Lucrarea sa Avuția națiunilor, cercetare asupra naturii și cauzelor ei a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a industriei și comerțului în Europa. Această lucrare a ajutat la crearea economiei ca disciplină academică modernă și a furnizat una dintre cele mai bune argumentări intelectuale pentru comerțul liber și capitalism. A introdus în economie conceptul de mâna invizibilă.

Tatăl lui Adam Smith, un vameș, a murit înainte de nașterea sa; mama sa, fiică a unui proprietar bogat de terenuri, s-a dedicat cu multă grijă educației copilului bolnăvicios.

Data exactă a nașterii lui Adam Smith nu este cunoscută, el a fost totuși botezat la 5 iunie 1723 la Kirkcaldy, comitatul Fife, Scoția.

A început studiile la vârsta de 14 ani, din 1737 până în 1740 la universitatea din Glasgow, unde a luat parte la cursurile profesorului Francis Hutcheson.

Între 1740 și 1746 a studiat filosofia la Colegiul Balliol din Oxford.

În 1746 Smith s-a întors la Kirkcaldy. S-a străduit să își găsească o poziție la universitate, dar nu a reușit. Datorită bunelor relații ale mamei sale, a primit oferta de a ține un curs public la universitatea din Edinburgh în perioada 1748-1749.

În anul 1751, la vârsta de numai 27 de ani, Adam Smith a fost profesor de logică la universitatea din Glasgow, iar în 1752 a fost profesor de filosofie morală, pentru care era și mai bine plătit. Studenții lui aveau vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Limba de predare era latina, Smith a fost însă un pionier al predării în limba engleză.

În această perioadă s-a împrietenit și cu David Hume.
N-a mai trăit să se poată bucura de succesul prietenului său, James Watt care a inventat mașina cu aburi. A murit în anul 1790. După moartea sa au fost arse, din dorința sa lăsată în testament, numeroase schițe private.

Oliver Cromwell(Istorie)

         Oliver Cromwell

Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa a Noului Model i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în1658.

Cromwell provenea din clasa gentryului de mijloc, și a fost un personaj mai degrabă obscur în primii patruzeci de ani de viață, ajungând fermier yeoman în anii 1630 din motive personale și financiare. Cu toate acestea, a revenit în rândul gentryului mulțumită unei moșteniri lăsate de unchiul său. O experiență de conversiune religioasă din aceeași decadă l-a determinat să adopte un stil independent de puritanism ca nucleu de bază al vieții și acțiunilor sale.

Cromwell a fost membru al Parlamentului (Camera Comunelor) de Cambridge în timpul Parlamentului Scurt (1640) și Lung (1640-49), și s-a implicat mai apoi în Războiul Civil Englez de partea „Capetelor rotunde” sau parlamentarilor. Un soldat excelent, a trecut de la comandarea unei singure trupe de cavalerie la comanda întregii armate. Cromwell a fost a treia persoană care a semnat sentința de moarte a lui Carol I în 1649, și a fost membru al Rump Parliament (1649-1653), fiind desemnat de Rump să preia comanda campaniei engleze în Irlanda (1649-1650). A condus apoi o campanie împotriva armatei scoțiene între 1650-1651. Pe 20 aprilie1653 a dizolvat parlamentul Rump, organizând o Adunare de scurtă durată cunoscută ca Barebone's Parliament, înainte să ajungă Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei pe 16 decembrie 1653. Instrumentele guvernării sale autoritare au fost armata și centralizarea administrativă. În plan religios, Oliver Cromwell a instaurat un regim de toleranță pentru toate cultele protestante, iar catolicii au fost mai puțin persecutați decât în vremea conducerii prezbiteriene. Ca orice puritan, el a privit învățămîntul cu seriozitate și l-a sprijinit cu bani și prin donații din pământurile bisericești.

Când regaliștii au revenit la putere în 1660, cadavrul său a fost exhumat, atârnat în lanțuri, și decapitat. Cromwell a fost o figură controversată în istoria Britaniei și Irlandei - un dictator regicid conform unor istorici (precum David Hume sau Cristopher Hill) și un erou al libertății pentru alții (precum Thomas Carlyle sauSamuel Rawson Gardiner). În Britania memoria sa este onorată, și a fost de exemplu ales între primii 10 britanici într-un sondaj BBC. Cu toate acestea, măsurile sale împotriva catolicilor irlandezi au fost caracterizate de unii istorici ca un adevărat genocid sau aproape, iar în Irlanda este văzut într-o lumină foarte nefavorabilă.^[1][2]

Conform istoricului irlandez Micheál Ó Siochrú, masacrele de la Drogheda și Wexford din 1649 se numără printre cele mai mari atrocități din istoria anglo-saxonă^[3].

Franceză(Pour toi,mon amour)

Quand tu est loin de moi
Malgrè la distance

A toi je pense.
Chacune de mes penseès est dirigèe vers toi
Jour et nuit,tu est dans mon coeur
Je t'aime mon amour!!!

Temperatura(Fizică)

Temperatura este proprietatea fizică a unui sistem, prin care se constată dacă este mai cald sau mai rece. Astfel, materialul cu o temperatură mai ridicată este mai cald, iar cel cu o temperatură joasă mai rece. Ea indică viteza cu care atomii ce alcătuiesc o substanță care se mișcă, în cazul încălzirii viteza lor crescând. Oamenii de știință afirmă că la o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii sau moleculele și-ar înceta mișcarea complet. Temperatura împreună cu lumina face parte din factorii ecologici.

Temperatura este un parametru fundamental de stare care caracterizează starea termică a unui corp, mai exact, starea de echilibru termodinamic. Condițiile stării de echilibru termodinamic sunt exprimate prin cele două postulate ale termodinamicii: -Primul postulat, denumit și principiul general al termodinamicii, se referă la faptul că un sistem izolat ajunge totdeauna, după un interval de timp, în starea de echilibru termodinamic și nu poate ieși, singur, de la sine, din această stare: Conform acestui postulat, dacă un sistem izolat este scos din starea de echilibru termodinamic, el va reveni la condițiile stării de echilibru după un interval de timp, numit timp de relaxare. -Al doilea postulat, numit și principiul zero al termodinamicii, precizează proprietățiile sistemului aflat în stare de echilibru termodinamic, prin două formulări echivalente:

• Element în listă cu puncte orice mărime de stare a unui sistem aflat în condiții de echilibru termodinamic poate fi determinată în funcție de parametrii de stare externi ai sistemului și de o mărime ce caracterizează starea interioară a sistemului, numită temperatură
• Element în listă cu puncte două sisteme termodinamice aflate în echilibru termic cu un al treilea sistem, se găsesc în echilibru între ele.
  Temperatura empirică
  
  Experimental se constată că dacă două sisteme termodinamice A și B sunt puse în contact termic (între ele este posibil un schimb de căldură) atunci sistemele ori rămân mai departe în starea de echilibru termodinamic inițial, ori stările de echilibru ale sistemelor sunt perturbate, iar după un anumit timp, în urma schimbului de căldură, se stabilește o altă stare de echilibru termodinamic pentru sistemele A si B. Dacă punem apoi sistemul compus (A+B) în contact termic cu un al treilea sistem C, fie că echilibrul stabilit între sistemele A și B nu se modifică, fie că acest echilibru este perturbat și după un anumit timp toate cele trei sisteme trec într-o nouă stare de echilibru termodinamic. Astfel este pusă în evidență proprietatea de tranzitivitate a echilibrului termodinamic. Starea de echilibru termodinamic a unui sistem este determinată de parametrii externi și de o mărime θ numită temperatură empirică, ce caracterizează starea internă a sistemului. Se spune ca temperatura este un parametru de stare al sistemului. Temperatura este o mărime scalară.
  Temperatura empirică la echilibru este aceeași pentru toate sistemele aflate în contact termic și rămâne neschimbată după întreruperea contactului termic. Proprietatea de tranzivitate a echilibrului termic permite compararea valorilor parametrului θ pentru diferite sisteme folosind un alt corp ca intermediar. Prin urmare, dacă două sisteme puse în contact nu-și schimbă starile termodinamice inițiale, cele două sisteme sunt caracterizate de aceeași temperatură empirică θ, iar dacă stările inițiale se schimbă, atunci cele două corpuri au temperaturi empirice diferite.
  Unități de măsură
  

  Formule pentru transformarea temperaturii exprimată în grade Celsius

  Convertire din	în	Formulă
  Celsius	Fahrenheit	°F = °C × 1,8 + 32
  Fahrenheit	Celsius	°C = (°F – 32) / 1,8
  Celsius	Kelvin	K = °C + 273,15
  kelvin	Celsius	°C = K – 273,15

  Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul(K).
  Temperatura 0 K este cea numită zero absolut și este punctul în care moleculele și atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se folosesc două scări de temperatură, scaraCelsius, cu precădere în țările europene și scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a temperaturilor în știință șitehnică.
  Un grad Celsius reprezintă a 1/273,16-a parte din intervalul cuprins între punctul triplu al apei (0,01 °C) și punctul de zero absolut (-273,15 °C), la presiune normală. Raportul de conversiune:

  T(°C)=T(K) - 273,15
  T(°F) = 9/5 T(K) - 459,67
  

  Exemple de temperaturi în kelvini

  Reacție termonucleară cu carbon	5× 108
  Reacție termonucleară cu heliu	108
  Soare în interior	107
  Coroana solară	106
  Nebuloase vizibile	104
  Suprafața Soarelui	6× 103
  Punctul de topire al wolframului	3,6× 103
  Punctul de topire al plumbului	6 × 102
  Punctul de înghețare al apei	2,7× 102
  Punctul de fierbere al oxigenului (1 atm)	9× 10
  Punctul de fierbere al hidrogenului	(1 atm) 2× 10
  Punctul de fierbere al heliului	(1 atm) 4,2

  Terminologie legată de temperatură

  Mărimi folosite în domeniul termic și definițiile lor 

  Termen	Definiție
  Sistem macroscopic	Porțiune din spațiu mărginită de o suprafață bine definită, reală sau convențională, compusă din corpuri aflate în interdependență
  Fază	Orice parte omogenă a unui sistem macroscopic
  Transformare de fază	Trecerea unui sistem termodinamic dintr-o fază în alta prin modificarea stării sale
  Temperatură termodinamică	Mărime fizică cu caracter universal, care exprimă starea mișcării interne a unui sistem termodinamic
  Temperatură Celsius	Diferența dintre temperatura termodinamică T și temperatura termodinamică T0 (prin convenție T0 = 273,15 K)
  Diferență de temperaturi	Diferența dintre două valori ale temperaturii unui sistem
  Scară de temperatură	Ansamblu de valori ale temperaturii, stabilite prin prescripții tehnice și acceptate prin convenție
  Scară termodinamică de temperatură	Scară de temperatură bazată pe principiul al doilea al termodinamicii, definită de relația: în care Q1 și Q2 sunt cantități de căldură schimbate de un sistem termodinamic cu două surse de căldură aflate la temperaturi T1 și T2 †
  Scară internațională practică de temperatură (SIPT)	Scară de temperatură bazată pe o serie de puncte fixe de solidificare și fierbere ale unor substanțe pure și pe utilizarea unor mijloace de măsurare și a unor formule de interpolare definite
  Puncte fixe de definire	valori constante și reproductibile ale temperaturii termodinamice corespunzătoare echilibrului dintre diferite faze
  Câmp de temperaturi	Totalitatea valorilor temperaturii într-un întreg spațiu, considerat la un moment de timp oarecare
  Punct triplu	Punctul caracteristic corespunzător stării termodinamice în care un sistem macroscopic se poate găsi simultan în echilibru, în fază solidă, lichidă și gazoasă
  Suprafață izotermă	Suprafața definită prin totalitatea punctelor din spațiu care au o anumită temperatură la un moment dat

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Scara de temperatură Rankine
  Scara de temperatură Rankine este o scară termodinamică de temperatură, denumită după fizicianul și inginerul englez William John Macquorn Rankine, cel care a propus-o în anul 1859.
  Unitatea de măsură pentru temperatură pe această scară este gradul Rankine cu simbolul °R^[1] (sau °Ra dacă este necesară deosebirea ei de gradul Rømersau Réaumur ). Originea scării Rankine, ca și a scării Kelvin este temperatura zero absolut, dar gradul Rankine este definit ca egal cu un grad Fahrenheit, la fel cum gradul Celsius este unitatea de măsură adoptată pe scara Kelvin. Temperatura −459.67 °F este egal exact cu 0 °R.
  Scara de temperatură Rankine are o utilizare restrânsă, fiind folosit pentru exprimarea temperaturii pe scara termodinamică în anumite domenii inginerești în SUAși Canada .^[2] Lumea științifică, inclusiv din SUA și Canada utilizează în primul rând kelvinul.^[2] National Institute of Standards and Technology nu recomandă folosirea gradelor Rankine în publicațiile NIST .^[1]
  Câteva din temperaturile remarcabile, exprimate pe scara Rankine și alte scări uzuale sunt prezentate în tabelul următor.

  	kelvin	Celsius	Fahrenheit	Rankine
  Zero absolut (prin definiție)	0 K	−273.15 °C	−459.67 °F	0 °R
  Punctul de topire al gheții[3]	273.15 K	0 °C	32 °F	491.67 °R
  Punctul triplu al apei (prin definiție)	273.16 K	0.01 °C	32.018 °F	491.688 °R
  Punctul de fierbere al apei[4]	373.1339 K	99.9839 °C	211.9710 °F	671.641 °R

  Diagramă comparativă pentru diverse scări de temperatură

  
• Scara Celsius
  
  Celsius se referă la scara de temperatură Celsius (în centigrade). Grade Celsius (simbol: °C) se referă la o temperatură exprimată pe scara Celsius. Gradul Celsius este de asemenea unitatea folosită pentru indicarea unui interval de temperatură.
  Denumirea „Celsius” vine de la numele astronomului suedez Anders Celsius, care a propus primul această scară cu doi ani înainte de moartea sa.
  Definire
  Până în 1954 temperatura de 0 °C de pe scara Celsius a fost definită ca punctul de topire al gheții iar cea de 100 °C ca punctul de fierbere a apei la presiune normală, definiție aproximativă, încă folosită în școli. Actual, unitatea „grad Celsius” și scara Celsius este definită, conform convențiilor internaționale prin două puncte: zero absolut și punctul triplu al apei. Zero absolut — temperatura față de care nimic nu poate fi mai rece și la care în substanță nu mai există energie sub formă decăldură — este definită ca fiind exact 0 K și −273,15 °C. Punctul triplu al apei este definit ca fiind la exact 273,16 K și 0,01 °C.
  Această definiție:
  1. stabilește mărimea ambelor grade, Celsius și Kelvin, ca fiind exact 1 / 273,16 părți din intervalul dintre punctul triplu al apei și zero absolut;
  2. stabilește că un kelvin are exact aceeași mărime cu un grad de pe scara Celsius; și
  3. stabilește că diferența punctelor de zero între cele două scări este exact 273,15 kelvini.
  În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva temperaturi de bază pe scara Celsius și corespondentele lor pe alte scări.

  	Kelvin	Celsius	Fahrenheit
  Zero absolut (exact, prin definiție)	0 K	−273,15 °C	−459,67 °F
  Punctul de topire al gheții	273,15 K	0 °C	32 °F
  Punctul triplu al apei (exact, prin definiție)	273,16 K	0,01 °C	32,018 °F
  Punctul de fierbere a apeiA	373,1339 K	99,9839 °C	211,9710 °F

  
  
  În 1742 Anders Celsius a propus o scară „inversă” scării Celsius moderne, unde 100 era temperatura de fierbere, iar 0 cea de îngheț a apei. El a constatat că temperatura de înghețare a apei nu depinde practic de presiune. De asemenea, el a determinat cu o precizie remarcabilă cum depinde temperatura de fierbere a apei de presiunea atmosferică. Datorită influenței mari a presiunii asupra temperaturii de fierbere a apei el a propus ca punctul de zero (punctul de fierbere al apei) să fie fixat la presiunea barometrică de la nivelul mării, adică la presiune normală. În 1954 Rezoluția 4 a celei de a 10-a Conferințe Generale de Măsuri și Greutăți (franceză Conférence Générale des Poids et Mesures - CGPM) a stabilit că pe plan internațional presiunea normală are 101325 Pa.^[1]
  În 1744, anul morții lui Anders Celsius, botanistul Carl Linné a inversat scara Celsius, dându-i forma actuală.
  În următorii 204 ani specialiștii în termodinamică au numit această scară „scara centigradă”. Temperaturile pe scara centigradă au fost numite simplu „grade”, sau mai precis „grade centigrade”. Simbolul acestor grade a fost °C (în diferite forme de-a lungul timpului). Deoarece termenul „centigrade” era de asemenea denumirea în limba franceză a unității de măsurare a unghiurilor (pe scara de 100 pentru un unghi drept – sistemul francez) și avea aceeași conotație și în alte limbi, s-a renunțat la folosirea lui pentru temperaturi, termenul actual fiind „grade Celsius”.
  Aceasta elimină ambiguitatea termenului „centigrade”, rezervându-i acestuia rolul exclusiv pentru definirea unghiurilor în sistemul francez.
  Temperaturi și intervale
  Gradul Celsius este echivalentul kelvinului la exprimarea temperaturilor pe scara Celsius.
  Efectul definirii scării Celsius pe baza punctului triplu al apei standard și a punctului de zero absolut este că scara nu mai este definită de punctele de înghețare și fierbere ale apei.
  Datorită faptului că apa standard a fost definită ulterior și că punctul ei triplu este ușor diferit de 0,01 °C, din raportul matematic exact 373,16 / 273,16 rezultă o temperatură de fierbere de numai 99.9839 °C (373.1339 K).
  Diferența de 16,1 milikelvini (miimi de grad Celsius) este nesemnificativă pentru aplicațiile tehnice, deoarece datorită variației presiunii atmosferice cu înălțimea o diferență de 1 milikelvin se obține pentru o variație a înălțimii de doar 0,28 m
  Utilizarea pe plan mondial
  Cu excepția Statelor Unite ale Americii scara Celsius este folosită pe larg în toate țările(, vezi S.I.). Toată lumea științifică (inclusiv din SUA) folosește scara Celsius. În multe din domeniile tehnice din SUA, în special cele de înaltă tehnologie se folosește scara Celsius.
  Simbolul special Unicode al °C
  Unicode, care este un standard industrial conceput să permită reprezentarea consistentă în calculatoare a tuturor simbolurilor din scrierile folosite în lume alocă „simbolul °C” la U+2103. În paginile WWW pentru simbolul °C se va folosi secvența: ℃ . Aspectul său este la fel cu ceea ce se obține prin alăturarea componentelor (°) și (C).
  Deoarece unele calculatoare au probleme la afișarea simbolului °C se admite folosirea în locul lui a combinației(°) și (C).
  Scara Fahrenheit

  Fahrenheit (pronunțat [ pron. farănhait ]) este o scară de temperatură utilizată în cadrul sistemului anglo-saxonde unități de măsură. Gradul Fahrenheit, notat cu °F, este unitatea de măsură a temperaturii și diferenței de temperatură pe această scară.

  Scara Fahrenheit a fost propusă în 1724 de către fizicianul Daniel Gabriel Fahrenheit și numită după acesta. Astăzi scara Fahrenheit a fost înlocuită de scara Celsius în cele mai multe țări. Este încă folosită în scopuri non-științifice în Statele Unite și alte câteva state, cum ar fi Belize.

  Se crede că Fahrenheit a luat ca punct 0 al scalei lui, temperatura la care un amestec masic echivalent de gheață și sare se topește și 100 (96 de fapt) temperatura internă a corpului uman. În mod foarte practic, acesta a divizat succesiv intervalul obținut la numere pare (întâi la 12 și apoi la 8), fapt care face facilă realizarea practică a scărilor gradate pentru termometre, tot așa cum facil e și lucrul cu țoli (sau alte câteva unități de măsura nonzecimale), la care până și cea mai mică diviziune o poți obține prin simple „îndoiri” (împărțiri în două) repetate.

  

  Formula de conversie a unei temperaturi date din grade Celsius în grade Fahrenheit (și invers) derivă din aplicarea unei reguli de trei (ținând cont, firește, de decalaj) al punctelor de echivalență binecunoscute, anume 32°F = 0°C și 212°F = 100°C.
  

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
                                                                        Termometru cu unităţi Fahrenheit pe scara exterioară şi unităţi Celsius pe scara interioară.