Liberalismul și liberalismul românesc(Istorie)

LIBERALÍSM s.n. 1. Doctrină politică și economică apărută în epoca de ascensiune a burgheziei industriale, când aceasta lupta împotriva aristocrației feudale pentru cucerirea puterii, care tindea să lărgească dreptul de vot și să admită în anumite limite libertăți democratice; 2.Atitudine excesiv tolerantă și binevoitoare față de greșelile altora; împăciuitorism. [< fr. libéralisme].

Liberalismul (din franceză: libéralisme) este un curent ideologic și social-politic care promovează libertatea și egalitatea în drepturi.^[1] Liberali îmbrățișează o gamă largă de opinii, în funcție de modul de înțelegere a acestor principii, majoritatea liberalilor susțin următoarele idei fundamentale: constituționalismul,democrația liberală, alegeri libere și corecte, drepturile omului, comerțul liber, precum și libertatea religioasă.Liberalismul cuprinde mai multe tendințe intelectuale și tradiții, dar curentele dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit popular în secolul al XVIII-lea, și liberalismul social, care a devenit popular în secolul al XX-lea.

Într-un sens strict, liberalismul, numit "clasic", este un curent filosofic născut în Europa secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate impieta și anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate. Ca urmare, liberalii vor să limiteze prerogativele statului și ale altor forme de putere, oricare ar fi forma și modul lor de manifestare.

În sens larg, liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin: libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare, în care drepturile minorităților sunt garantate. Există mai multe curente de gândire liberală care se diferențiază într-un mod mai precis prin fundamentele lor filosofice, prin limitele asignate statului și prin domeniul asupra căruia ele aplică principiul libertății.

Liberalism politic este doctrina care vizează reducerea puterilor Statului la protecția drepturilor și libertăților individuale, opunându-se ideii de "Stat providențial". Indivizii sunt liberi să își urmărească propriile interese atât timp cât nu afectează drepturile și libertățile celorlalți.

Liberalism economic este doctrina care proclamă libera concurență pe piață, neintervenția Statului în economie și are ca principiu fundamental proprietatea individuală.
Concepte fundamentale

Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuală, creativitatea individuală, responsabilitatea și independența personală, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea în fața legii. Liberalismul este definit prin 4 concepte de bază:

• libertatea individuală
• proprietatea privată
• responsabilitatea individuală
• egalitatea în fața legii

1. Libertatea individuală este definită ca fiind dreptul de a acționa fără nici o constrângere impusă din exterior, cu condiția să nu afecteze drepturile și libertățile legitime ale celorlalți indivizi.
2. Proprietatea este dreptul individului de a dispune de rezultatele activităților sale, de bunurile care-i aparțin. Proprietatea include dreptul la viață și cel de a dispune de propriul corp. Dreptul individului la securitate și rezistență la opresiune derivă din acestea.
3. Principiul responsabilității individuale proclamă individul ca singur răspunzător pentru acțiunile sale proprii.
4. Egalitatea în fața legii derivă din principiul responsabilității individuale: fiecare individ răspunde pentru propriile fapte, indiferent de avere, sex, naționalitate, profesie sau alte caracteristici individuale sau sociale.

Liberalismul proclamă libertatea individului ca fiind problema centrală a societății umane și subliniază rolul statului în a susține și consolida proprietatea privată văzută ca o condiție fără de care nu se poate dezvolta neângrădit spiritual uman(p. 169). Liberalismul își are rădăcinile în secolul XIX. O formă a liberalismului classic a fost cunoscut sub numele de idealism. Paradigma liberală susține că pacea reprezintă un obiectiv major pentru menținerea prosperității economice și de aceea creșterea rolului instituțiilor democratice este fundamental. Extinderea regimurilor democratice pe scară planetară va permite menținerii păcii. În anii ‘80 ai secolului trecut liberalismul va trece la o nouă fază intitulată neoliberalism. Această școală de gândire recunoaște caracterul anarhic al sistemului internațional ca urmare a lipsei unei mondiale susceptibile să ordoneze și să conducă sistemul, dar nu exclude existența unor grade diferite de interdependență, în cadrul cărora cooperarea este posibilă.
Liberalismul românesc este un curent ideologic, social-politic, economic si național, desprins din realitațile societații românești și apărut în prima jumătate asecolului al XIX-lea care a evoluat în condițiile luptei de emancipare socială și națională din sec XIX (lupta pentru autonomie, unire și independență a Principatelor). Originile liberalismului românesc trebuiesc căutate în evoluția internă specifică a societații românești, incadrându-se curentului liberal european. Curentul liberal se individualizează și se consolidează odata cu Revoluția de la 1848 când sunt puse bazele programului social-politic, economic și național.
Baza socialăLiberalii reprezentau interesele burgheziei în formare (bancheri, comercianți, industriași, meșteșugari, meseriași), ale intelectualitații (avocați, medici, funcționari din aparatul administrativ, studenți, profesori, juriști). Dupa instalarea printului străin pe tronul României și adoptarea Constituției de la 1866, liberalii, aflati la guvernare, se vor remarca prin ample măsuri care vizau modernizarea și industrializarea României.
Doctrina liberă

Doctrina liberală a apărut ca o alternativă la vechiul sistem de gândire și acțiune social-politic feudal bazat pe puterea absolută a domnitorului, pe categoriile privilegiate si pe conservatorism;ea cuprinde o serie de principii pe plan social-politic, economic și național:

• pe plan social:
  • instaurarea unui regim parlamentar-constituțional bazat pe supremația legilor, separerea puterilor în stat, pe pluralism politic si toleranță, pe respectarea drepturilor si libertaților democratice ale omului și implicit pe o interventie limitată a statului în viata societătii, statul menținându-și un rol de arbitru în societate (libertatea politică a individului înseamnă independența acestuia în raport cu statul, absența constrângerii)
  • liberalismul susține evoluția pasnică și progresul permanent al societații umane, liberalii sustinând chiar adoptarea unor reforme radicale pentru a menține echilibrul social, dar opunându-se total revoluțiilor violente pentru a schimba o orânduire social-politică (din acest motiv criticau pe socialisti și social-democrați).
• pe plan economic:
  • libertatea economică se transpunea in viată prin economie de piață, bazată pe încurajarea initiativei private și liberă concurență precum și pe respectarea proprietații private.
  • pentru a sprijini dezvoltarea economică, comercială și industrială a României, în conditiile în care țara era înapoiata economic datorită invecinarii cu imperiile absolutiste multi-naționale, liberalii sustineau intervenția statului în desfașurarea proceselor economice.
  • principiul economic de bază (politica economică) era "prin noi înșine", mai precis adoptarea unei politici protectioniste prin majorarea tarifelor vamale pentru a împiedica pătrunderea marfurilor străine in România în scopul încurajarii productiei agricole si industriale autohtone. De asemenea statul sprijinea meseriașii, comercianții și industriașii autohtoni(fiscal prin sistemul de credit (banci-BNR) si prin scutiri de taxe si impozite pentru industriașii români). Cadrul legislativ ce a transpus în practică politica economică "prin noi înșine", a fost elaborat după obținerea independenței (Legile principale - 1886, 1887)
  • extinderea rețelei de drumuri si căi ferate.
  • in privința pătrunderii capitalului străin în economia românească (sub forma unor investitii (imprumuturi acordate statului) pentru dezvoltarea unor ramuri industriale, utilaje, specialiști, dețineri de acțiuni la firme sau bănci), liberalii acceptau cooperarea cu capitalul străin, dar doreau ca acest lucru să se facă sub formă de colaborare, nu de acaparere (nu doreau instituirea unei dependențe a economiei românești de investitori occidentali)
• pe plan național:
  • liberalii militau pentru respectarea si consolidarea autonomiei (înlaturarea dominației straine - otomane)
  • liberalii au actionat consecvent pentru unirea Principatelor (în alianță cu conservatorii), pentru aducerea prințului străin pe tronul României, pentru consolidarea statului național român modern, pentru obținerea independenței, proclamarea Regatului si pentru desăvârșirea unitații naționale a României in 1918.
    
    

Evoluția societății în secolele al-XIX-XX-lea(Istorie)

Lupta de emancipare din Transilvania(Istorie)

                                             Lupta de emancipare din Transilvania
Cauzele și obiectivele urmărite    

Constituirea naţiunii române a fost grăbită în Transilvania de regimul stării de opresiune la care era supusă populaţia locală.

■ românii erau menţinuţi în calitate de toleraţi lipsiţi de drepturi economice şi politice, supuşi unor grele sarcini financiare şi militare, ameninţaţi cu politica de catolicizare;
■ lupta pentru menţinerea bisericii ortodoxe a fost o cale de afirmare a spiritului propriu românesc;
■ ideologia naţională a devenit profund militantă şi a furnizat gânditorilor şi oamenilor politici o argumentaţie solidă în apărarea drepturilor românilor;
■ mişcarea naţională avea centre la: Blaj, Oradea, Cluj, Sibiu, şi s-a sprijinit pe intelectuali, ierarhi ai bisericii unite şi ortodoxe, militari români, mica nobilime românească;
■ un rol important au avut şi şcolile în limba română şi pregătirea de preoţi trimişi să-şi desăvârşească formaţia confesională la Roma şi Viena cu concursul unor înalţi prelaţi.
      Intelectualii români din Ardeal considerau că alta trebuie să fie calea pentru dobândirea unor drepturi egale cu celelalte naţiuni din principat, una guvernată de raţiune şi adaptată momentului istoric. Cu această convingere ei s-au implicat în vasta mişcare politică care a cuprins ţara după moartea lui Iosif II atunci când cele trei naţiuni politice încercau să anuleze reformele pentru a-şi redobândi integral privilegiile de care beneficiaseră mai înainte. 
      Românii şi-au formulat revendicările într-o impresionantă petiţie adresată împăratului Leopold II (1790-1792) numită „Supplex Libellus Valachorum”, documentul politic românesc cel mai important în veacul al XVIII-lea în Transilvania. Este produsul muncii mai multor intelectuali între care Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior.
 Activitatea episcopului Ioan Inochentie Miku KleinEpiscopul unit Inocenţiu Micu (Klein - corespondentul german pentru Micu), în anul 1728, în calitate de membru al Dietei Transilvaniei în 1741 cere:
        •  să se acorde românilor şi preoţilor lor egalitate în drepturi cu naţiunile privilegiate:
        •  înfiinţarea de şcoli în limba română;
        •  dreptul ţăranilor de liberă strămutare; acordare de pământ ţăranilor iobagi; 
        •  alegerea românilor în Dietă;
        •  respectarea drepturilor micii nobilimi române din Făgăraş, Hunedoara şi Chioar;
        •  aduce în dezbatere argumentaţia istorică a originii latine, vechimii şi continuităţii românilor;
■ în 1744 revendicările au fost formulate într-o petiţie Supllex Libellus şi înaintată împărătesei Mariei Tereza;
■ în 1744 un sinod convocat la Blaj urma să dezbată probleme semnificative ale naţiunii;
■ la cererea curţii din Viena Inochentie Micu este exilat la Roma până la moarte; ideile sale sunt preluate de un alt Supplex (în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea) şi apoi de şcoala Ardeleană;
■ după mişcarea românilor din 1762 a fost numit un nou episcop ortodox în Transilvania, Vasile Novacovici de origine sârbă şi apoi în 1809 un român, Vasile Moga.
 

Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae 
(în latină - Petiţia Valahilor din Transilvania) 

 Împrejurările istorice nu au permis în 1859 realizarea Marii Uniri. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea se intensifică lupta pentru eliberarea românilor aflaţi sub dominaţia străină. Coordonată şi gândită în principal la Bucureşti lupta românilor pentru unitate naţională a fost sprijinită material şi politic şi sa bucurat de simpatia opiniei publice şi a cercurilor conducătoare din Vechiul Regat

-Transilvania, cea mai importantă provincie românească sub dominaţie străină 
-în 1900 Transilvania număra 5,2 milioane de locuitori.
Românii reprezintă majoritatea populaţiei
-în 1880 reprezenta 47,44 %
-în 1890, Imperiul a fost împărţit între Austria şi Ungaria, ambele supuse aceluiaşi suveran, Francisc Iosif, împărat al Austriei şi rege apostolic al Ungariei

-două delegaţii urmau să rezolve în cele două capitale Viena şi Budapesta probleme legislative 
-s-a încheiat o convenţie vamală 
-a fost repusă în drepturi Constituţia maghiară din 1848

Printre fruntaşii mişcării româneşti din Transilvania se înscriu la sfârşitul secolului al XlX-lea: Vicentiu Babeş, Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu, Ion Raţiu, Gheorghe Pop de Baseşti, Eugen Brote şi alţii.

- memorandumul românilor din Transilvania şi Ungaria a fost înaintat Curţii de la Viena în anul 1892, sub egida Partidului National Român, fiind semnat de personalităţi marcante: Ion Raţiu, Gheorghe Pop de Basesti, Vasile Lucaciu şi alţii
- împăratul refuză documentul; l-a trimis guvernului de la Budapesta care l-a respins.

Liderii românilor au fost acuzaţi de autorităţile maghiare de "atentat contra statului ungar" şi judecaţi la Cluj unde au fost întemniţaţi, fiind apoi graţiaţi în urma demonstraţiilor de protest, a lucrărilor apărute în presa Europei cât şi a intervenţiei personale a lui Carol I.    47,98 %
-în 1900. 47,20 %
-în 1910, 46,20 %.

Din 4.597 de comune din Transilvania românii dominau în 2971, adică 67,% dintre acestea
-1860-Congresul românilor din Banat a propus unirea Banatului' cu Transilvania şi autonoma faţă de Ungaria
-1861-Banatul a fost încorporat la Ungaria
-1861- constituirea Asociaţiei Transilvănene pentru literatupă şi limba poporului român (A.S.T.R.A.)
-în 1867-   Imperiul a fost împărţit între Austria şi Ungaria, ambele supuse aceluiaşi suveran, Francisc Iosif, împărat al Austriei şi rege apostolic al Ungariei

-două delegaţii urmau să rezolve în cele două capitale Viena şi Budapesta probleme legislative 
-s-a încheiat o convenţie vamală 
-a fost repusă în drepturi Constituţia maghiară din 1848

Printre fruntaşii mişcării româneşti din Transilvania se înscriu la sfârşitul secolului al XlX-lea: Vicentiu Babeş, Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu, Ion Raţiu, Gheorghe Pop de Baseşti, Eugen Brote şi alţii.

- memorandumul românilor din Transilvania şi Ungaria a fost înaintat Curţii de la Viena în anul 1892, sub egida Partidului National Român, fiind semnat de personalităţi marcante: Ion Raţiu, Gheorghe Pop de Basesti, Vasile Lucaciu şi alţii
- împăratul refuză documentul; l-a trimis guvernului de la Budapesta care l-a respins.

Liderii românilor au fost acuzaţi de autorităţile maghiare de "atentat contra statului ungar" şi judecaţi la Cluj unde au fost întemniţaţi, fiind apoi graţiaţi în urma demonstraţiilor de protest, a lucrărilor apărute în presa Europei cât şi a intervenţiei personale a lui Carol I.

                                         

Geografie(Formele de guvernare)

Forme de guvernare
Republici		Monarhii
Prezidențiale	Parlamentare	Absolute	Constituționale
Afganistan             Angola        Argentina        Benin        Bolivia        Brazilia        Burundi        Chile        Columbia        Comoros        Republica Congo        Coreea de Sud        Costa Rica        Cipru        Republica Dominicană        Ecuador        El Salvador        Filipine        Gambia        Ghana       Guatemala       Honduras       Indonezia        Kenya        Liberia        Malawi        Maldive        Mexic        Myanmar        Nicaragua        Nigeria        Palau        Panama        Paraguay        Seychelles        Sierra Leone        Statele Unite        Sudan        Sudanul de Sud        Suriname        Turkmenistan        Uruguay        Venezuela        Zambia        Zimbabwe	Albania Austria Bangladesh Bulgaria Cehi Estonia Germania Grecia Irlanda Islanda Italia India Letonia Lituania Muntenegru Macedonia Moldova Nepal Portugalia Serbia Siria Turcia Ungaria	Oman       Arabia Saudită       Brunei       Quatar       Emiratele Arabe Unite        Swaziland	Marea Britanie        Japonica        Spania        Norvegia        Suedia        Belgia        Malaysia        Danemarca

Informatică(Subprograme)

SUBPROGRAME
    SUBPROGRAMUL reprezinta parti identificabile prin nume care se pot activa la cerere prin intermediul acestui nume. O parte din subprogram se contruieste ca subprogram daca un algoritm cuprinde in mai multe locuri aceiasi secventa de operatii executabila pentru aceleasi date sau pentru date diferite. In loc ca subprogramul sa cuprinda in acelasi loc, acelasi grup de instructiuni, concepand grupul de intructiuni ca subprogram, el va aparea in program o singura data si se va activa de mai multe ori. Partea respectiva de program rezolva o subproblema din cele in care se descompune problema complexa. In limbajul Pascal, avem doua tipuri de subprograme : procedurile si functiile. Deosebirea intre ele consta in numarul de valori calculate si returnate programului apelat. Procedurile calculeaza mai multe valori sau nici una, iar functiile returneaza o singura valoare asociata numelui functiei. Atat procedurile cat si functiile pot fi standard(predefinite in unitul sistem), cat si nestandard(definite de utilizator). Procedurile si functiile nestandard trebuie declarate obligatoriu inainte de a fi apelate.
      AVANTAJELE UTILIZĂRII SUBPROGRAMELOR

Realizarea codului – o dată scris, un subprogram

poate fi utilizat de mai multe programe;

Elaborarea algoritmilor prin descompunerea

problemei în altele mai simple. În acest fel, rezolvăm

cu mult mai uşor problema;

Deducerea numărului de erori care pot apărea la

scrierea programelor;

Depistarea cu uşurinţă a erorilor – verificăm la

început subprogramele, apoi modul în care le-am

apelat în cadrul programului.
    DOMENIUL DE VIZIBILITATE AL INDENTIFICATORILOR
Prin domeniul de vizibilitate (valabilitate) se intelege zona de program in care e valabila declararea sau definirea unui identificator. Toti indentificatorii definiti sau declarati intr-un bloc sunt cunoscuti in blocul respectiv si se numesc variabile locale. Daca blocul cuprinde blocuri incluse in care identificatorii (variabile locale ale acestora) nu se definesc sau redenumesc, atunci acestea sunt cunoscute in blocurile incluse si se numesc variabile globale pentru acesta. Daca o variabila declarata intr-un bloc se redefineste atunci in blocul in care a fost redeclarata va fi variabila atribuita generata la redeclarare.
   Subprogramele sunt parti dn program identificate printr-un nume, prin intermediul caruia vor fi apelate.

Vom scrie subprograme atunci cand:

-anumite instructiuni dintr-un program apar in mai multe locuri;

-dorim sa impartim problema in subprograme;

Subprogramele pot fi:

-functie-returneaza intotdeauna o singura valoare;

-proceduri-pot returna zero, una sau mai multe valori;

Functiile si procedurile pot fi standard(existente deja in limbajul pascal) si definite de utilizator.

Functii standard: int, trunc, sqr, sqrt, abs, chr, ord, pred, succ;

Proceduri standard: read, readln, write, writeln, val, str, inc, dec;

OBS! Atat procedurile,cat si functiile trebuie declarate inainte de a fi apelate.

STRUCTURA DE BLOC

Un bloc cuprinde:

-o parte optionala, alcatuita din declaratiile de constante, variabile, tipuri;

-o parte obligatorie, ce cuprinde instructiuni;

EX function cmmdc(x,y/integer):integer

Begin

while x<>y do

if x>y then x:=x-y

else y:=y-x;

cmmdc:=x;

end.

procdure afis

var x: integer;

begin

x:=4;

write(x);

end.

OBS! Programele Pascal pot cuprinde mai multe blocuri imbricate(incluse unul in altul).Prin domeniul de valabilitate al unui identificator se intelege zona de program in care este valabila declaratia sau definitia acelui identificator.

Var x,y,z sunt globale

Var x si t sunt locale blocului B

Var b,y si u sunt locale blocului C

Entitatile definite intr-un bloc sunt valabile (vizibile) numai in interiorul blocului , motiv pentru care acestea se numesc entitati locale.Aceste entitati apar la lansarea in executie a blocului si dispar la terminarea executiei blocului.Daca blocul cuprinde blocuri incluse atunci entitatile sunt vizibile si in blocurile imbricate daca nu au fost redefinite , motiv pentru care aceste entitati se numesc entitati globale.

OBS! Domeniul de valabilitate al unei variabile este blocului in care au fost declarate, inclusiv in blocurile incluse daca in acestea nu au fost redefinite.

DECLARAREA SUBPROGRAMELOR

a)Proceduri

procedure nume(lista parametri formali), unde nume reprezinta numele subprogramului , iar parametri formali reprezinta entitati cu care lucreaza subprogramul si sunt cunoscuti numai in interiorul acestora.Lista parametrilor formali cuprinde atat numele parametrilor, cat si tipul lor.Este posibil ca o partedein parametri sa fie precedati de cuvantul rezervat var.

EX: procedure test(x,y:integer; var z: byte); x,y-date de intrare z-date de iesire

procedure afis(x:integer);

procedure suma(a,b:real;var s:real);

procedure p(m,n,t:real;var x: boolean, var s, u: real);

OBS! Lista parametrilor formali poate fi vida.

b)Functii

function nume(lista parametri formali):tip; unde nume reprezinta numele functiei, lista parametri formali reprezinta parametri formali , iar tip reprezinta tipul vlorii returnate de functie.

EX: function suma(x,y:integer):integer; functie cu numele suma ,prametri formali x si y si valoarea returnata de tip integer

function cmmdc(a,b: word):word;

function prim(n:real):boolean;

APELUL SUBPROGRAMELOR

a)Proceduri

Apelu procedurilor se face printr-o instructiune de apel de forma nume(lista prametri efectivi), unde nume reprezinta numele procedurii, iar lista parametri efectivi(actuali) reprezinta variabilele cu care lucreaza efectiv subprogramul.

EX: test(a,b,c);

afis(m);

suma(x,y,z);

p(a,b,c,d,e,f);

b)Apelul functiilor

Se face printr-o instructiune de apel de forma variab:=nume(lista parametri efectivi); unde nume reprezinta numele functiei ,lista parametri efectivi reprezinta parametri efectivi.

EX: s:=suma(a,b);

c:=cmmdc(a,b);

ok:=prim(x);

OBS! Parametri efectivi trebuie sa corespunda ca numar, tip si ordine cu parametri formali.