Limba și literatura română(Dimitrie Cantemir)

    Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 21 august 1723) a fost domn al Moldovei (martie - aprilie 1693 și 1710- 1711) și un mare cărturar umanist al spațiului cultural românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin.
Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673 într-o familie nobilă, în localitatea Silișteni din comuna Fălciu, azi în comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea de sud a orașului Huși.[necesită citare] A fost fiul luiConstantin și al Anei, născută Bantaș. La 14 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 12 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.

În perioada martie - aprilie 1693, după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei, dar Înalta Poartă nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-și continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice. Cu prilejul unui război turco-Austriac, soldat cu bătălia de la Zenta, a traversat Banatul. Antioh, fratele mai mare, și-a însușit întreaga moștenire, lăsându-l într-o situație precară. Din 1695 a fost capuchehaie, adică reprezentant laConstantinopol al fratelui său Antioh, acesta fiind ales domn.

S-a căsătorit cu fiica lui Constantin Cantacuzino Stolnicul, Casandra, care i-a dăruit pe Matei, Constantin, Șerban,Maria și Antioh (viitorul poet, scriitor și diplomat rus Antioh Cantemir (1709 - 1744). Din a doua căsătorie (după moartea Casandrei), cu fiica unui general rus, a avut o fată: Anastasia.

C. Negruzzi scrie: "El avu cu soția dintâi șease feciori și două fete, iar cu cea a doua, numai o fată. Una din fete și doi feciori muriră, încă trăind el; și așa-i rămaseră două fete Maria și Smaragda și patru feciori Matei, Constantin, Șerban și Antioh."

Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iași în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat laLuțk în Rusia, la 2 aprilie-13 aprilie 1711, un tratat secret de alianță cu Petru cel Mare, în speranța eliberării țării de sub dominația turcă și precizând integritatea granițelor și faptul că ele vor fi apărate de armata Moldovei. Tratatul a fost publicat de Cantemir în spațiul german. În politica externă s-a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxă, opusă Islamului. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi și a fost împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi.

După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce creștinii au fost înfrânți de turci în Bătălia de la Stănilești - ținutulFălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a fugit în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal și a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. A scris Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor, susținând latinitatea limbii și a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că româna are patru dialecte. Această lucrare a devenit o referință fundamentală pentru corifeii Școlii Ardelene.

Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. A murit în refugiu, după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică, în zona Derbent 1723 și a fost înmormântat în Rusia, la Dmitrievka (actualul Dmitrovsk (en)), în biserica Sf. Nicolae, construită după planurile sale și cu hramul ca al Bisericii Domnești din Iași.
Opere principale

• Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, scrisă în română și tipărită la Iași în 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice și să alcătuiască o terminologie filosofică.

• Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, în linia lui Bacon, un fel de împăcare între știință și religie, între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie și științele oculte, sacre, specifice Renașterii.

• Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este considerată prima încercare de roman politico-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boierești din țările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog și Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare.

Imaginea lui Dimitrie Cantemir pe o coliţă poştală din Republica Moldova

• Istoria Creșterii și Descreșterii Curții Otomane (Istoria creșterii și descreșterii curții otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 și 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman și a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat și asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă și publicată în limbile engleză, franceză și germană.

• Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română[1] (1719 -1722), cuprinde istoria românilor de la origini până la descălecare. Susține ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor românești. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă.

Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.

Descriptio Moldaviae cuprinde trei părți:

• Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munților, a apelor și a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat flora și fauna, târgurile și capitalele țării de-a lungul timpului. Toponimele sunt scrise cu alfabet latin.

• În partea a doua a lucrării este înfățișată organizarea politică și administrativă a țării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunți, înmormântări.

• În ultima parte a lucrării există informații despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latinești, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavonești. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci și pentru observațiile etnografice și folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul cărturar român care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia și folclorul.

Alte opere

Paginile 147 și 148 din tomul al 8-lea al lucrării Russische Bibliothek deHartwig Bacmeister (publicată în 1783), conținând începutul traducerii în germană a scrierii Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor. Bacmeister e primul care îl creditează pe Cantemir drept autor, în nota de la pagina 148.[2]

• Compendiolum universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului logicii generale)
• Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor)
• Sistema religiei mahomedane în rusă Kniga sistema muhamedanskoi relighii
• Cartea științei muzicii (Kitab-i-musiki)

Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieții acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice și religioase, primul sistem de notație muzicală al muzicii otomane (a fost contemporan cu Johann Sebastian Bach) savantul punând în discuție și importanța muzicii religioase ortodoxe și influențarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor și tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor și gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoțit de o culegere de melodii a diverselor compoziții otomane, dar și folclor din Moldova, precum și un număr de 20 de creații proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice și studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir), primind titlul de pașă cu trei tuiuri (ceilalți domni aveau două tuiuri) de la Ahmed al III-lea, cunoscut drept mare susținător al artelor.[3]

Istorie(Revoluția engleză)

  Revoluția engleză
Revoluția engleză, eveniment major al epocii moderne dar și al
istoriei Angliei, desfășurată în perioada 1640-1688. Debutul său a fost marcat de convocarea parlamentului de către regele Carol I Stuart, în 1640, fiind urmat de un război civil sângeros între susținătorii regelui (cavalerii) și tabăra parlamentară
(capetele rotunde). În cele din urmă, tabăra parlamentară va ieși victorioasă, monarhia va fi înlăturată (1649) și se va instaura "republica", apoi protectoratul, avându-l în frunte pe Oliver Cromwell. La puțin timp după moartea sa, se va produce restaurația Stuarților (1660-1688). Tentativele regilor Stuarți de a reinstaura absolutismul monarhic, precum și frica de catolicism a unora dintre supuși, va determina burghezia, aliată cu noua nobilime, să înlăture definitiv de la tronul Angliei dinastia Stuart, și să-l aducă pe Wilhelm de Orania, ca regent al Angliei, în noiembrie 1688. Instalarea pe tron a acestuia, fără nici un fel de incident, a intrat în istorie sub numele de ,,Revoluția glorioasă”. Revoluția engleză a fost prima din marile revoluții ale epocii moderne, urmată cronologic de Revoluția americană respectiv Revoluția franceză. Revoluția engleză a impus în lume modelul monarhiei constituționale (nota bene: Anglia nu are o constituție, în înțelesul modern al cuvântului, ci un pachet de legi care practic fac cât o constituție, de aceea o numim monarhie parlamentară), bazată pe principiul separării puterilor în stat.
Premise politice și ideologice
Există douătradiții ale opoziției parlamentare față de monarhie. Magna
Charta Libertatum (1215)stabilea un echilibru între rege și reprezentanții Stărilor din regat.Monarhiidin dinastia Tudorilor, Henrical VIII-lea și ElisabetaI,introduseseră anglicanismul și cultivaseră protestantismul, obținândbeneficii enorme din secularizarea averilor bisericești. După stingereadinastiei Tudorilor (1603), tronul Angliei a fost ocupat de IacobI(1603-1625), care inaugura dinastia Stuarților. Iacob I a cultivat
anglicanismul și s-a arătat deosebit de intransigent față de catolici și
puritani, unii dintre ei emigrând în America. Tot el, a căutat să fundamenteze monarhia absolută de drept divin, însă a întâmpinat opoziția Parlamentului.

Fiul său, Carol I (1625-1649), era atras de catolicism și a dus o politică filo-franceză, stârnind opoziția Parlamentului. Parlamentul englez se împotrivea
dorințeiregelui Carol I de a vota noi impozite pentru războaiele propuse.O
importantă particularitate a revoluției engleze a fost faptul că ideologia ei a
îmbrăcat o formă religioasă. Mișcarea îndreptată împotriva Bisericii Anglicane
este cunoscută sub denumirea de puritanism. Puritanii urmăreau "purificarea"
bisericii de toate rămășițele catolicismului, îndeosebi suprimarea
episcopatului și introducerea în forma cea mai exactă a calvinismului. De
asemenea cereau cult religios și o viață simplă, fără strălucire, respectarea
libertăților civile. Puritanii s-au împărțit treptat în două grupuri:presbiterienii și independenții. Primii, grupând elemente mai conservatoare, se pronunțau pentru păstrarea unității organizatorice a Bisericii Anglicane, după principii calvine; conducerea parohiilor și fostelor episcopate urma să fie atribuită unor consilii mixte, compuse din pastori și laici, numite presbiterium (de la grecescul presbyteros care înseamnă "mai
bătrân"). Independenții se manifestau împotriva oricărei forme de organizări a bisericii, singurul element de organizare recunoscut era comunitatea locală, care nu depindea de nici un organ superior.
Revoluția glorioasă
Deoarece regele Iacob al II-lea Stuart a încercat să restaureze absolutismul monarhic, opoziția a hotărât abdicarea regelui. Instalarea în noiembrie 1688 ca regent al Angliei, fără nici un fel de incident, a lui Wilhelm de Orania a intrat în istorie sub numele de ,,Revoluția glorioasă”.

În 1689 este elaborată "Declarația drepturilor" (engleză Bill of Rights) care stabilea prerogativele regelui. Suveranul nu putea impune impozite, nu putea să organizeze vreo armată fără avizul Parlamentului; Parlamentul trebuia convocat la intervale regulate; regele nu putea să suspende punerea în execuție a legilor și nici să obstrucționeze în vreun fel respectarea lor; procedurile judiciare se desfășoară prin intermediul juraților; Cetățenii au dreptul de a-și alege reprezentanții săi.

Triennal Act (1694) fixa durata unei legislaturi la 3 ani, instituind obligativitatea alegerilor periodice și luând regelui posibilitatea de a convoca sau nu parlamentul după bunul său plac. Se punea bazele primei monarhii parlamentare din lume.

Actul de toleranță (1689) acorda o relativă libertate a cultelor.

Actul de instalare (1701), prin care tronul putea fi oferit, în caz de lipsă de urmași direcți, și pe linie colaterală a dinastiei, cu condiția de apartenență la confesiunea protestantă. Practic, legea elimina dinastia Stuart, de confesiune catolică, de la succesiunea la Coroană, deschizând astfel calea instaurării dinastiei protestante germane de Hanovra.

Actul de unire (1707), constituia Regatul Unit al Marii Britanii, din unirea efectivă a Angliei cu Scoția. Ulterior, în 1801, prin uniunea cu Regatul Irlandei, se va numi Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei.

"Revoluția glorioasă" consacră monarhia parlamentară în care ,,regele domnește, dar nu guvernează". Regele este șeful bisericii, al armatei, al justiției, al diplomației. Puterea executivă aparține Cabinetului, condus de primul-ministru, care este răspunzător în fața Parlamentului. Puterea legislativă este încredințată unui parlament bicameral alcătuit din Camera Lorzilor (membri ereditari sau numiți de rege), și Camera Comunelor (membri aleși prin vot cenzitar). Se edifică un sistem al partidelor politice: Tory, care susțineau puterea regală, erau în principal reprezentanți ai marii nobilimi; și Whig, protestanți și antiabsolutiști, erau reprezentanți ai burgheziei și claselor mijlocii, fiind adepți al liberalismului.
Desfășurarea revoluției                                                  Faza parlamentară
Suspendarea Parlamentului cel Scurt a fost urmată de înfrângerea de la Newbourn și de pierderea orașelor Newcastle și Durham. Armata regală s-a retras în localitatea York. La 3 noiembrie 1640 parlamentul a fost din nou convocat (vezi și Parlamentul cel Lung). Parlamentarii vor impune revizuirea proceselor politice, desființarea unor impozite (ex: impozitul pe corăbii) și multe altele. Victoria parlamentului a devenit deplină după semnarea de către Carol I Stuart a legii privind interzicerea dizolvării parlamentului fără consimțământul acestuia. Radicalizarea revoluției parlamentare s-a realizat în momentul în care regele a primitMustrarea cea Mare. În ianuarie 1642 a izbucnit revolta londonezilor care a obligat regele să părăsească Londra iar revoluția intră într-o nouă fază.

Războiul civil
Anglia s-a scindat în două tabere:

• tabăra regalistă (a cavalerilor): reunea simpatizanții regelui, marea nobilime și clerul anglican;
• tabăra parlamentară (capetele rotunde): cuprindea burghezia, noua nobilime, țărănimea.

Conflictul militar s-a declanșat în august 1642. Primele victorii au înclinat de partea armatei regale dar după ce în fruntea armatei parlamentare ajunge Oliver Cromwell, acesta creează armata noului model care, începând cu 1643, a obținut victorii după victorii: Marston-Moor (1644), Naseby (1645) și Preston (1648).

Învins în luptă, Carol a fugit în Scoția, dar a fost predat Parlamentului. Carol I a fost judecat pentru trădare (20 ianuarie 1649) și a fost condamnat la moarte pe eșafod. Prin condamnarea la moarte a regelui (decapitarea a avut loc la Whitehall la 30 ianuarie 1649), s-a înfăptuit primul regicid din istoria modernă a Europei, iar conceptul de sacralitate a puterii regale, care acționează prin grația divină, a fost pus sub semnul întrebării. Moartea regelui a determinat modificarea regimului politic.

Isotie(Parlamentul englez)

Parlamentul englez

Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este instituția legislativă a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Este compusă din două Camere: Camera Comunelor, cu membri aleși, șiCamera Lorzilor, ai cărei membri sunt în general numiți. Camera Comunelor are puteri mai mari decît cea a Lorzilor, și poate trece legi respinse de către cea din urmă. Camera Comunelor este compusă din 646 membri, fiecare în parte fiind ales dintr-o circumscripție electorală, prin sistemul de vot uninominal - candidatul cu cel mai mare număr de voturi într-o circumscripție cîștigă mandatul. Camera Lorzilor are 724 de membri, din rîndurile aristocrației britanice și ale clerului.
Parlamentul din Marea Britanie consta din Camera Comunelor (House of Commons), camera inferioara si Camera Lorzilor (House of Lords), camera superioara.
                                                Camera comunelor

Camera Comunelor este compusa din 646 membri alesi de electorat. Liderul partidului care castiga mai mult de jumatate din mandate sau are suficienta sustinere din partea partidelor mai mici pentru a avea majoritatea este invitat de Regina sa formeze Guvernul.  Primul ministru este responsabil în faţa Camerei Comunelor.

În Camera Comunelor, deputaţii care aparţin celor două partide (partidul de guvernământ şi opoziţia) sunt aşezaţi faţă în faţă.  Impresioneaza modul in care este structurat spatiul Camerei Comunelor si Camerei Lorzilor,  structuri ideale care par a impulsiona atmosfera de lucru. Un model care ar putea fi replicat de parlamentul nostru unde structura incaperilor  imbie parca la o atmosfera relaxata, in care cel mai constiincios membru se poate oarecum detasa aflandu-se intr-un spatiu prea generos care te poate distrage si  cufunda in gandurile proprii,  indepartandu-te de problemele ordinii de zi.
                                                
                                                        Camera lorzilor

Camera Lorzilor are in  structura sa inalti prelati ai Bisericii din Marea Britanie (Lords Spiritual),  lorzi laici printre care Law Lords, specialisti in chestiuni juridice care au fost innobilati si formeaza comitetutul juridic al Camerei Lorzilor si o  parte dintre membri mostenesc locurile, provenind din randul aristocratiei britanice. Pentru membrii numiti numirea se  face de Suveran la propunerea Primului-ministru, iar din 1958 si femeile au dreptul de a fi acceptate. Camera Lorzilor si-a pierdut treptat rolul hegemonic una dintre cauze fiind declinul nobilimii britanice.  

In prezent Camera Comunelor are puteri mult mai mari decat Camera Lorzilor prin Legea Parlamentara din 1911 (Parliament Act 1911). Camera Comunelor a cunoscut o ascensiune continua de la infiintarea acesteia pana astazi si concentreaza intreaga putere legislativa, avand si functia de control asupra Guvernului.

Camera Lorzilor are urmatoarele functii:  judiciara (joaca rolul unei Curti Supreme de apel în materie penala si civila), de organ de deliberare a proiectelor ce-i sunt trimise de Camera Comunelor, legislativa (pot exercita un drept de veto absolut, insa pe o perioada limitata de timp), constitutionala (serveste Monarhului de a-si face cunoscuta pozitia fata de programul Guvernului prin mesajul Tronului).

Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii are obligatia de a examina tot ce face Guvernul. Elaboreaza noi legi si are puterea de a modifica anumite taxe.

Suveranul promulga legile emise de Parlament si deschide in fiecare an sesiunea Parlamentului cu asa-numitul Mesaj al Coroanei, ce reprezinta in fapt  programul de guvernare.
  Știați că???!!!
Palatul Westminster din Londra unde Parlamentul englez îşi desfăşoară şedinţele riscă să se scufunde în râul Tamisa, avertizează presa din Marea Britanie.

Clădirea parlamentului englez se află într-o stare deplorabilă. Pereţii au crăpat, iar faimosul turn Big Ben s-a înclinat cu 40 de cm. De vină sunt un tunel de metro şi o parcare subterană, construcţia cărora a afectat rezistenţa edificiului.

O comisie specială a Parlamentului englez examinează două soluţii - reparaţia palatului, sau, şi mai radical, vânzarea acestuia unor oligarhi ruşi sau investitori chinezi. În ambele cazuri însă, deputaţii vor trebui să se mute în alte birouri de serviciu pentru câţiva ani buni.