marți, 7 octombrie 2014

Adam Smith (Istorie)

Adam Smith
Adam Smith
 (botezat pe 5 iunie S.N. 16 iunie 1723 – în Kirkcaldy d. 17 iulie 1790) a fost un economist, om politic și filozof scoțian. Lucrarea sa Avuția națiunilor, cercetare asupra naturii și cauzelor ei a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a industriei și comerțului în Europa. Această lucrare a ajutat la crearea economiei ca disciplină academică modernă și a furnizat una dintre cele mai bune argumentări intelectuale pentru comerțul liber și capitalism. A introdus în economie conceptul de mâna invizibilă.
Tatăl lui Adam Smith, un vameș, a murit înainte de nașterea sa; mama sa, fiică a unui proprietar bogat de terenuri, s-a dedicat cu multă grijă educației copilului bolnăvicios.
Data exactă a nașterii lui Adam Smith nu este cunoscută, el a fost totuși botezat la 5 iunie 1723 la Kirkcaldy, comitatul Fife, Scoția.
A început studiile la vârsta de 14 ani, din 1737 până în 1740 la universitatea din Glasgow, unde a luat parte la cursurile profesorului Francis Hutcheson.
Între 1740 și 1746 a studiat filosofia la Colegiul Balliol din Oxford.
În 1746 Smith s-a întors la Kirkcaldy. S-a străduit să își găsească o poziție la universitate, dar nu a reușit. Datorită bunelor relații ale mamei sale, a primit oferta de a ține un curs public la universitatea din Edinburgh în perioada 1748-1749.
În anul 1751, la vârsta de numai 27 de ani, Adam Smith a fost profesor de logică la universitatea din Glasgow, iar în 1752 a fost profesor de filosofie morală, pentru care era și mai bine plătit. Studenții lui aveau vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Limba de predare era latina, Smith a fost însă un pionier al predării în limba engleză.
În această perioadă s-a împrietenit și cu David Hume.
N-a mai trăit să se poată bucura de succesul prietenului său, James Watt care a inventat mașina cu aburi. A murit în anul 1790. După moartea sa au fost arse, din dorința sa lăsată în testament, numeroase schițe private.

Oliver Cromwell(Istorie)

         Oliver Cromwell
Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa a Noului Model i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în1658.
Cromwell provenea din clasa gentryului de mijloc, și a fost un personaj mai degrabă obscur în primii patruzeci de ani de viață, ajungând fermier yeoman în anii 1630 din motive personale și financiare. Cu toate acestea, a revenit în rândul gentryului mulțumită unei moșteniri lăsate de unchiul său. O experiență de conversiune religioasă din aceeași decadă l-a determinat să adopte un stil independent de puritanism ca nucleu de bază al vieții și acțiunilor sale.
Cromwell a fost membru al Parlamentului (Camera Comunelor) de Cambridge în timpul Parlamentului Scurt (1640) și Lung (1640-49), și s-a implicat mai apoi în Războiul Civil Englez de partea „Capetelor rotunde” sau parlamentarilor. Un soldat excelent, a trecut de la comandarea unei singure trupe de cavalerie la comanda întregii armate. Cromwell a fost a treia persoană care a semnat sentința de moarte a lui Carol I în 1649, și a fost membru al Rump Parliament (1649-1653), fiind desemnat de Rump să preia comanda campaniei engleze în Irlanda (1649-1650). A condus apoi o campanie împotriva armatei scoțiene între 1650-1651. Pe 20 aprilie1653 a dizolvat parlamentul Rump, organizând o Adunare de scurtă durată cunoscută ca Barebone's Parliament, înainte să ajungă Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei pe 16 decembrie 1653. Instrumentele guvernării sale autoritare au fost armata și centralizarea administrativă. În plan religios, Oliver Cromwell a instaurat un regim de toleranță pentru toate cultele protestante, iar catolicii au fost mai puțin persecutați decât în vremea conducerii prezbiteriene. Ca orice puritan, el a privit învățămîntul cu seriozitate și l-a sprijinit cu bani și prin donații din pământurile bisericești.
Când regaliștii au revenit la putere în 1660, cadavrul său a fost exhumat, atârnat în lanțuri, și decapitat. Cromwell a fost o figură controversată în istoria Britaniei și Irlandei - un dictator regicid conform unor istorici (precum David Hume sau Cristopher Hill) și un erou al libertății pentru alții (precum Thomas Carlyle sauSamuel Rawson Gardiner). În Britania memoria sa este onorată, și a fost de exemplu ales între primii 10 britanici într-un sondaj BBC. Cu toate acestea, măsurile sale împotriva catolicilor irlandezi au fost caracterizate de unii istorici ca un adevărat genocid sau aproape, iar în Irlanda este văzut într-o lumină foarte nefavorabilă.[1][2]
Conform istoricului irlandez Micheál Ó Siochrú, masacrele de la Drogheda și Wexford din 1649 se numără printre cele mai mari atrocități din istoria anglo-saxonă[3].

Franceză(Pour toi,mon amour)

Quand tu est loin de moi
Malgrè la distance
A toi je pense.
Chacune de mes penseès est dirigèe vers toi
Jour et nuit,tu est dans mon coeur
Je t'aime mon amour!!!


Temperatura(Fizică)

Temperatura este proprietatea fizică a unui sistem, prin care se constată dacă este mai cald sau mai rece. Astfel, materialul cu o temperatură mai ridicată este mai cald, iar cel cu o temperatură joasă mai rece. Ea indică viteza cu care atomii ce alcătuiesc o substanță care se mișcă, în cazul încălzirii viteza lor crescând. Oamenii de știință afirmă că la o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii sau moleculele și-ar înceta mișcarea complet. Temperatura împreună cu lumina face parte din factorii ecologici.
Temperatura este un parametru fundamental de stare care caracterizează starea termică a unui corp, mai exact, starea de echilibru termodinamic. Condițiile stării de echilibru termodinamic sunt exprimate prin cele două postulate ale termodinamicii: -Primul postulat, denumit și principiul general al termodinamicii, se referă la faptul că un sistem izolat ajunge totdeauna, după un interval de timp, în starea de echilibru termodinamic și nu poate ieși, singur, de la sine, din această stare: Conform acestui postulat, dacă un sistem izolat este scos din starea de echilibru termodinamic, el va reveni la condițiile stării de echilibru după un interval de timp, numit timp de relaxare. -Al doilea postulat, numit și principiul zero al termodinamicii, precizează proprietățiile sistemului aflat în stare de echilibru termodinamic, prin două formulări echivalente:
  • Element în listă cu puncte orice mărime de stare a unui sistem aflat în condiții de echilibru termodinamic poate fi determinată în funcție de parametrii de stare externi ai sistemului și de o mărime ce caracterizează starea interioară a sistemului, numită temperatură
  • Element în listă cu puncte două sisteme termodinamice aflate în echilibru termic cu un al treilea sistem, se găsesc în echilibru între ele.
    Temperatura empirică
    Experimental se constată că dacă două sisteme termodinamice A și B sunt puse în contact termic (între ele este posibil un schimb de căldură) atunci sistemele ori rămân mai departe în starea de echilibru termodinamic inițial, ori stările de echilibru ale sistemelor sunt perturbate, iar după un anumit timp, în urma schimbului de căldură, se stabilește o altă stare de echilibru termodinamic pentru sistemele A si B. Dacă punem apoi sistemul compus (A+B) în contact termic cu un al treilea sistem C, fie că echilibrul stabilit între sistemele A și B nu se modifică, fie că acest echilibru este perturbat și după un anumit timp toate cele trei sisteme trec într-o nouă stare de echilibru termodinamic. Astfel este pusă în evidență proprietatea de tranzitivitate a echilibrului termodinamic. Starea de echilibru termodinamic a unui sistem este determinată de parametrii externi și de o mărime θ numită temperatură empirică, ce caracterizează starea internă a sistemului. Se spune ca temperatura este un parametru de stare al sistemului. Temperatura este o mărime scalară.
    Temperatura empirică la echilibru este aceeași pentru toate sistemele aflate în contact termic și rămâne neschimbată după întreruperea contactului termic. Proprietatea de tranzivitate a echilibrului termic permite compararea valorilor parametrului θ pentru diferite sisteme folosind un alt corp ca intermediar. Prin urmare, dacă două sisteme puse în contact nu-și schimbă starile termodinamice inițiale, cele două sisteme sunt caracterizate de aceeași temperatură empirică θ, iar dacă stările inițiale se schimbă, atunci cele două corpuri au temperaturi empirice diferite.
    Unități de măsură
    Formule pentru transformarea temperaturii exprimată în grade Celsius
    Convertire dinînFormulă
    CelsiusFahrenheit°F = °C × 1,8 + 32
    FahrenheitCelsius°C = (°F – 32) / 1,8
    CelsiusKelvinK = °C + 273,15
    kelvinCelsius°C = K – 273,15
    Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul(K).
    Temperatura 0 K este cea numită zero absolut și este punctul în care moleculele și atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se folosesc două scări de temperatură, scaraCelsius, cu precădere în țările europene și scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a temperaturilor în știință șitehnică.
    Un grad Celsius reprezintă a 1/273,16-a parte din intervalul cuprins între punctul triplu al apei (0,01 °C) și punctul de zero absolut (-273,15 °C), la presiune normală. Raportul de conversiune:
    T(°C)=T(K) - 273,15
    T(°F) = 9/5 T(K) - 459,67
    

    Exemple de temperaturi în kelvini

    Reacție termonucleară cu carbon5× 108
    Reacție termonucleară cu heliu108
    Soare în interior107
    Coroana solară106
    Nebuloase vizibile104
    Suprafața Soarelui6× 103
    Punctul de topire al wolframului3,6× 103
    Punctul de topire al plumbului6 × 102
    Punctul de înghețare al apei2,7× 102
    Punctul de fierbere al oxigenului (1 atm)9× 10
    Punctul de fierbere al hidrogenului(1 atm) 2× 10
    Punctul de fierbere al heliului(1 atm) 4,2

    Terminologie legată de temperatură

    Mărimi folosite în domeniul termic și definițiile lor 
    TermenDefiniție
    Sistem macroscopicPorțiune din spațiu mărginită de o suprafață bine definită, reală sau convențională, compusă din corpuri aflate în interdependență
    FazăOrice parte omogenă a unui sistem macroscopic
    Transformare de fazăTrecerea unui sistem termodinamic dintr-o fază în alta prin modificarea stării sale
    Temperatură termodinamicăMărime fizică cu caracter universal, care exprimă starea mișcării interne a unui sistem termodinamic
    Temperatură CelsiusDiferența dintre temperatura termodinamică T și temperatura termodinamică T0 (prin convenție T0 = 273,15 K)
    Diferență de temperaturiDiferența dintre două valori ale temperaturii unui sistem
    Scară de temperaturăAnsamblu de valori ale temperaturii, stabilite prin prescripții tehnice și acceptate prin convenție
    Scară termodinamică de temperaturăScară de temperatură bazată pe principiul al doilea al termodinamicii, definită de relația:
    \frac {Q_1}{Q_2} = \frac {T_1}{T_2}
    în care Q1 și Q2 sunt cantități de căldură schimbate de un sistem termodinamic cu două surse de căldură aflate la temperaturi T1 și T2 †
    Scară internațională practică de temperatură (SIPT)Scară de temperatură bazată pe o serie de puncte fixe de solidificare și fierbere ale unor substanțe pure și pe utilizarea unor mijloace de măsurare și a unor formule de interpolare definite
    Puncte fixe de definirevalori constante și reproductibile ale temperaturii termodinamice corespunzătoare echilibrului dintre diferite faze
    Câmp de temperaturiTotalitatea valorilor temperaturii într-un întreg spațiu, considerat la un moment de timp oarecare
    Punct tripluPunctul caracteristic corespunzător stării termodinamice în care un sistem macroscopic se poate găsi simultan în echilibru, în fază solidă, lichidă și gazoasă
    Suprafață izotermăSuprafața definită prin totalitatea punctelor din spațiu care au o anumită temperatură la un moment dat












































    Scara de temperatură Rankine
    Scara de temperatură Rankine
     este o scară termodinamică de temperatură, denumită după fizicianul și inginerul englez William John Macquorn Rankine, cel care a propus-o în anul 1859.
    Unitatea de măsură pentru temperatură pe această scară este gradul Rankine cu simbolul °R[1] (sau °Ra dacă este necesară deosebirea ei de gradul Rømersau Réaumur ). Originea scării Rankine, ca și a scării Kelvin este temperatura zero absolut, dar gradul Rankine este definit ca egal cu un grad Fahrenheit, la fel cum gradul Celsius este unitatea de măsură adoptată pe scara Kelvin. Temperatura −459.67 °F este egal exact cu 0 °R.
    Scara de temperatură Rankine are o utilizare restrânsă, fiind folosit pentru exprimarea temperaturii pe scara termodinamică în anumite domenii inginerești în SUAși Canada .[2] Lumea științifică, inclusiv din SUA și Canada utilizează în primul rând kelvinul.[2] National Institute of Standards and Technology nu recomandă folosirea gradelor Rankine în publicațiile NIST .[1]
    Câteva din temperaturile remarcabile, exprimate pe scara Rankine și alte scări uzuale sunt prezentate în tabelul următor.
    kelvinCelsiusFahrenheitRankine
    Zero absolut
    (prin definiție)
    0 K−273.15 °C−459.67 °F0 °R
    Punctul de topire al gheții[3]273.15 K0 °C32 °F491.67 °R
    Punctul triplu al apei
    (prin definiție)
    273.16 K0.01 °C32.018 °F491.688 °R
    Punctul de fierbere al apei[4]373.1339 K99.9839 °C211.9710 °F671.641 °R

    Diagramă comparativă pentru diverse scări de temperatură

  • Scara Celsius
    Celsius se referă la scara de temperatură Celsius (în centigrade). Grade Celsius (simbol: °C) se referă la o temperatură exprimată pe scara Celsius. Gradul Celsius este de asemenea unitatea folosită pentru indicarea unui interval de temperatură.
    Denumirea „Celsius” vine de la numele astronomului suedez Anders Celsius, care a propus primul această scară cu doi ani înainte de moartea sa.
    Definire
    Până în 1954 temperatura de 0 °C de pe scara Celsius a fost definită ca punctul de topire al gheții iar cea de 100 °C ca punctul de fierbere a apei la presiune normală, definiție aproximativă, încă folosită în școli. Actual, unitatea „grad Celsius” și scara Celsius este definită, conform convențiilor internaționale prin două puncte: zero absolut și punctul triplu al apei. Zero absolut — temperatura față de care nimic nu poate fi mai rece și la care în substanță nu mai există energie sub formă decăldură — este definită ca fiind exact 0 K și −273,15 °C. Punctul triplu al apei este definit ca fiind la exact 273,16 K și 0,01 °C.
    Această definiție:
    1. stabilește mărimea ambelor grade, Celsius și Kelvin, ca fiind exact 1 / 273,16 părți din intervalul dintre punctul triplu al apei și zero absolut;
    2. stabilește că un kelvin are exact aceeași mărime cu un grad de pe scara Celsius; și
    3. stabilește că diferența punctelor de zero între cele două scări este exact 273,15 kelvini.
    În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva temperaturi de bază pe scara Celsius și corespondentele lor pe alte scări.
    KelvinCelsiusFahrenheit
    Zero absolut
    (exact, prin definiție)
    0 K−273,15 °C−459,67 °F
    Punctul de topire al gheții273,15 K0 °C32 °F
    Punctul triplu al apei
    (exact, prin definiție)
    273,16 K0,01 °C32,018 °F
    Punctul de fierbere a apeiA373,1339 K99,9839 °C211,9710 °F

    În 1742 Anders Celsius a propus o scară „inversă” scării Celsius moderne, unde 100 era temperatura de fierbere, iar 0 cea de îngheț a apei. El a constatat că temperatura de înghețare a apei nu depinde practic de presiune. De asemenea, el a determinat cu o precizie remarcabilă cum depinde temperatura de fierbere a apei de presiunea atmosferică. Datorită influenței mari a presiunii asupra temperaturii de fierbere a apei el a propus ca punctul de zero (punctul de fierbere al apei) să fie fixat la presiunea barometrică de la nivelul mării, adică la presiune normală. În 1954 Rezoluția 4 a celei de a 10-a Conferințe Generale de Măsuri și Greutăți (franceză Conférence Générale des Poids et Mesures - CGPM) a stabilit că pe plan internațional presiunea normală are 101325 Pa.[1]
    În 1744, anul morții lui Anders Celsius, botanistul Carl Linné a inversat scara Celsius, dându-i forma actuală.
    În următorii 204 ani specialiștii în termodinamică au numit această scară „scara centigradă”. Temperaturile pe scara centigradă au fost numite simplu „grade”, sau mai precis „grade centigrade”. Simbolul acestor grade a fost °C (în diferite forme de-a lungul timpului). Deoarece termenul „centigrade” era de asemenea denumirea în limba franceză a unității de măsurare a unghiurilor (pe scara de 100 pentru un unghi drept – sistemul francez) și avea aceeași conotație și în alte limbi, s-a renunțat la folosirea lui pentru temperaturi, termenul actual fiind „grade Celsius”.
    Aceasta elimină ambiguitatea termenului „centigrade”, rezervându-i acestuia rolul exclusiv pentru definirea unghiurilor în sistemul francez.
    Temperaturi și intervale
    Gradul Celsius este echivalentul kelvinului la exprimarea temperaturilor pe scara Celsius.
    Efectul definirii scării Celsius pe baza punctului triplu al apei standard și a punctului de zero absolut este că scara nu mai este definită de punctele de înghețare și fierbere ale apei.
    Datorită faptului că apa standard a fost definită ulterior și că punctul ei triplu este ușor diferit de 0,01 °C, din raportul matematic exact 373,16 / 273,16 rezultă o temperatură de fierbere de numai 99.9839 °C (373.1339 K).
    Diferența de 16,1 milikelvini (miimi de grad Celsius) este nesemnificativă pentru aplicațiile tehnice, deoarece datorită variației presiunii atmosferice cu înălțimea o diferență de 1 milikelvin se obține pentru o variație a înălțimii de doar 0,28 m
    Utilizarea pe plan mondial
    Cu excepția Statelor Unite ale Americii scara Celsius este folosită pe larg în toate țările(, vezi S.I.). Toată lumea științifică (inclusiv din SUA) folosește scara Celsius. În multe din domeniile tehnice din SUA, în special cele de înaltă tehnologie se folosește scara Celsius.
    Simbolul special Unicode al °C
    Unicode, care este un standard industrial conceput să permită reprezentarea consistentă în calculatoare a tuturor simbolurilor din scrierile folosite în lume alocă „simbolul °C” la U+2103. În paginile WWW pentru simbolul °C se va folosi secvența: ℃ . Aspectul său este la fel cu ceea ce se obține prin alăturarea componentelor (°) și (C).
    Deoarece unele calculatoare au probleme la afișarea simbolului °C se admite folosirea în locul lui a combinației(°) și (C).
    Scara Fahrenheit

    Fahrenheit (pronunțat [ pron. farănhait ]) este o scară de temperatură utilizată în cadrul sistemului anglo-saxonde unități de măsură. Gradul Fahrenheit, notat cu °F, este unitatea de măsură a temperaturii și diferenței de temperatură pe această scară.
    Scara Fahrenheit a fost propusă în 1724 de către fizicianul Daniel Gabriel Fahrenheit și numită după acesta. Astăzi scara Fahrenheit a fost înlocuită de scara Celsius în cele mai multe țări. Este încă folosită în scopuri non-științifice în Statele Unite și alte câteva state, cum ar fi Belize.
    Se crede că Fahrenheit a luat ca punct 0 al scalei lui, temperatura la care un amestec masic echivalent de gheață și sare se topește și 100 (96 de fapt) temperatura internă a corpului uman. În mod foarte practic, acesta a divizat succesiv intervalul obținut la numere pare (întâi la 12 și apoi la 8), fapt care face facilă realizarea practică a scărilor gradate pentru termometre, tot așa cum facil e și lucrul cu țoli (sau alte câteva unități de măsura nonzecimale), la care până și cea mai mică diviziune o poți obține prin simple „îndoiri” (împărțiri în două) repetate.
    Formula de conversie a unei temperaturi date din grade Celsius în grade Fahrenheit (și invers) derivă din aplicarea unei reguli de trei (ținând cont, firește, de decalaj) al punctelor de echivalență binecunoscute, anume 32°F = 0°C și 212°F = 100°C.











                                                                          Termometru cu unităţi Fahrenheit pe scara exterioară şi unităţi Celsius pe scara interioară.

Liberalismul și liberalismul românesc(Istorie)

LIBERALÍSM s.n. 1. Doctrină politică și economică apărută în epoca de ascensiune a burgheziei industriale, când aceasta lupta împotriva aristocrației feudale pentru cucerirea puterii, care tindea să lărgească dreptul de vot și să admită în anumite limite libertăți democratice; 2.Atitudine excesiv tolerantă și binevoitoare față de greșelile altora; împăciuitorism. [< fr. libéralisme].
Liberalismul (din franceză: libéralisme) este un curent ideologic și social-politic care promovează libertatea și egalitatea în drepturi.[1] Liberali îmbrățișează o gamă largă de opinii, în funcție de modul de înțelegere a acestor principii, majoritatea liberalilor susțin următoarele idei fundamentale: constituționalismul,democrația liberală, alegeri libere și corecte, drepturile omului, comerțul liber, precum și libertatea religioasă.Liberalismul cuprinde mai multe tendințe intelectuale și tradiții, dar curentele dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit popular în secolul al XVIII-lea, și liberalismul social, care a devenit popular în secolul al XX-lea.
Într-un sens strict, liberalismul, numit "clasic", este un curent filosofic născut în Europa secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate impieta și anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate. Ca urmare, liberalii vor să limiteze prerogativele statului și ale altor forme de putere, oricare ar fi forma și modul lor de manifestare.
În sens larg, liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin: libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare, în care drepturile minorităților sunt garantate. Există mai multe curente de gândire liberală care se diferențiază într-un mod mai precis prin fundamentele lor filosofice, prin limitele asignate statului și prin domeniul asupra căruia ele aplică principiul libertății.
Liberalism politic este doctrina care vizează reducerea puterilor Statului la protecția drepturilor și libertăților individuale, opunându-se ideii de "Stat providențial". Indivizii sunt liberi să își urmărească propriile interese atât timp cât nu afectează drepturile și libertățile celorlalți.
Liberalism economic este doctrina care proclamă libera concurență pe piață, neintervenția Statului în economie și are ca principiu fundamental proprietatea individuală.
Concepte fundamentale
Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuală, creativitatea individuală, responsabilitatea și independența personală, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea în fața legii. Liberalismul este definit prin 4 concepte de bază:
  • libertatea individuală
  • proprietatea privată
  • responsabilitatea individuală
  • egalitatea în fața legii
  1. Libertatea individuală este definită ca fiind dreptul de a acționa fără nici o constrângere impusă din exterior, cu condiția să nu afecteze drepturile și libertățile legitime ale celorlalți indivizi.
  2. Proprietatea este dreptul individului de a dispune de rezultatele activităților sale, de bunurile care-i aparțin. Proprietatea include dreptul la viață și cel de a dispune de propriul corp. Dreptul individului la securitate și rezistență la opresiune derivă din acestea.
  3. Principiul responsabilității individuale proclamă individul ca singur răspunzător pentru acțiunile sale proprii.
  4. Egalitatea în fața legii derivă din principiul responsabilității individuale: fiecare individ răspunde pentru propriile fapte, indiferent de avere, sex, naționalitate, profesie sau alte caracteristici individuale sau sociale.
Liberalismul proclamă libertatea individului ca fiind problema centrală a societății umane și subliniază rolul statului în a susține și consolida proprietatea privată văzută ca o condiție fără de care nu se poate dezvolta neângrădit spiritual uman(p. 169). Liberalismul își are rădăcinile în secolul XIX. O formă a liberalismului classic a fost cunoscut sub numele de idealism. Paradigma liberală susține că pacea reprezintă un obiectiv major pentru menținerea prosperității economice și de aceea creșterea rolului instituțiilor democratice este fundamental. Extinderea regimurilor democratice pe scară planetară va permite menținerii păcii. În anii ‘80 ai secolului trecut liberalismul va trece la o nouă fază intitulată neoliberalism. Această școală de gândire recunoaște caracterul anarhic al sistemului internațional ca urmare a lipsei unei mondiale susceptibile să ordoneze și să conducă sistemul, dar nu exclude existența unor grade diferite de interdependență, în cadrul cărora cooperarea este posibilă.
Liberalismul românesc este un curent ideologic, social-politic, economic si național, desprins din realitațile societații românești și apărut în prima jumătate asecolului al XIX-lea care a evoluat în condițiile luptei de emancipare socială și națională din sec XIX (lupta pentru autonomie, unire și independență a Principatelor). Originile liberalismului românesc trebuiesc căutate în evoluția internă specifică a societații românești, incadrându-se curentului liberal european. Curentul liberal se individualizează și se consolidează odata cu Revoluția de la 1848 când sunt puse bazele programului social-politic, economic și național.
Baza socială
Liberalii reprezentau interesele burgheziei în formare (bancheri, comercianți, industriași, meșteșugari, meseriași), ale intelectualitații (avocați, medici, funcționari din aparatul administrativ, studenți, profesori, juriști). Dupa instalarea printului străin pe tronul României și adoptarea Constituției de la 1866, liberalii, aflati la guvernare, se vor remarca prin ample măsuri care vizau modernizarea și industrializarea României.
Doctrina liberă
Doctrina liberală a apărut ca o alternativă la vechiul sistem de gândire și acțiune social-politic feudal bazat pe puterea absolută a domnitorului, pe categoriile privilegiate si pe conservatorism;ea cuprinde o serie de principii pe plan social-politic, economic și național:
  • pe plan social:
    • instaurarea unui regim parlamentar-constituțional bazat pe supremația legilor, separerea puterilor în stat, pe pluralism politic si toleranță, pe respectarea drepturilor si libertaților democratice ale omului și implicit pe o interventie limitată a statului în viata societătii, statul menținându-și un rol de arbitru în societate (libertatea politică a individului înseamnă independența acestuia în raport cu statul, absența constrângerii)
    • liberalismul susține evoluția pasnică și progresul permanent al societații umane, liberalii sustinând chiar adoptarea unor reforme radicale pentru a menține echilibrul social, dar opunându-se total revoluțiilor violente pentru a schimba o orânduire social-politică (din acest motiv criticau pe socialisti și social-democrați).
  • pe plan economic:
    • libertatea economică se transpunea in viată prin economie de piață, bazată pe încurajarea initiativei private și liberă concurență precum și pe respectarea proprietații private.
    • pentru a sprijini dezvoltarea economică, comercială și industrială a României, în conditiile în care țara era înapoiata economic datorită invecinarii cu imperiile absolutiste multi-naționale, liberalii sustineau intervenția statului în desfașurarea proceselor economice.
    • principiul economic de bază (politica economică) era "prin noi înșine", mai precis adoptarea unei politici protectioniste prin majorarea tarifelor vamale pentru a împiedica pătrunderea marfurilor străine in România în scopul încurajarii productiei agricole si industriale autohtone. De asemenea statul sprijinea meseriașii, comercianții și industriașii autohtoni(fiscal prin sistemul de credit (banci-BNR) si prin scutiri de taxe si impozite pentru industriașii români). Cadrul legislativ ce a transpus în practică politica economică "prin noi înșine", a fost elaborat după obținerea independenței (Legile principale - 1886, 1887)
    • extinderea rețelei de drumuri si căi ferate.
    • in privința pătrunderii capitalului străin în economia românească (sub forma unor investitii (imprumuturi acordate statului) pentru dezvoltarea unor ramuri industriale, utilaje, specialiști, dețineri de acțiuni la firme sau bănci), liberalii acceptau cooperarea cu capitalul străin, dar doreau ca acest lucru să se facă sub formă de colaborare, nu de acaparere (nu doreau instituirea unei dependențe a economiei românești de investitori occidentali)
  • pe plan național:
    • liberalii militau pentru respectarea si consolidarea autonomiei (înlaturarea dominației straine - otomane)
    • liberalii au actionat consecvent pentru unirea Principatelor (în alianță cu conservatorii), pentru aducerea prințului străin pe tronul României, pentru consolidarea statului național român modern, pentru obținerea independenței, proclamarea Regatului si pentru desăvârșirea unitații naționale a României in 1918.